Cum ia macarena Mirel din Turnu Măgurele

De vreo câteva zilei o duduie banală ca un castravete murat in salata de boeuf, pe nume Erika Isac a stârnit o furtună într-o cratiță cu lapte pus la fiert.

Canțoneta Macarena a făcut valuri mici în cada de la duș. Piesa nu e nici mai bună, nici mai proastă decât altele. Este reflectarea exactă a ceea ce gândesc fetele astea spălate bine cu detergent pe creier, pe care le aud în fiecare dimineață băgându-și și scoțându-și ceea ce n-au, în drum spre Liceul Lovinescu lângă care stau.

Clipul e făcut rudimentar și cu mijloace mai sărace decât doamna Adamescu de la etajul 3, care are o pensie de 1500 de lei. In spatele unui panou făcut parcă dintr-un prezervativ imens, o duduie îmbrăcată în pielea goală se unduiește a acuplare și semicântă. În timpul în care preformează, îl tot invocă pe unul Mirel din Turnu Măgurele,9 care s-a trezit să-i facă educație. Clipul e criptic, precum Masoneria, iar spre final mai apar niște dudui la fel de imbrăcare în propria epidermă, cu țâțele în vânt, care stau precum căprițele în ciopor, sub nuc, așteptând să vadă cu fundamentează Mirel din Turnu Măgurele, exhaustiv, opiniile sale cu vedere la chilotii sociali. Duduia Erika ce știe aia cântă. Dacă ar fi lucrat la Apaca ar fi trilurit cum trage tighele, cum calcă tivuri și cum ambalează cămăși. Dacă ar fi lucrat la Academia română ar fi povestit despre cum vin eminenții academicieni să moțăie discret la bibliotecă, vegheați de maestrul Cristoiu.

Atât textul cât și linia melodică îmi aduc aminte de încercările liceene al unei colege folkiste, presărate cu organe, cu aluzii acuplatoare și micro vulgarități. Nimic nou sub soare. Aștept cu interes și melodia unei june blonde, dar nu neapărat, despre problemele pe care le are cu lipsa de cotizatori pe OnlyFans, site serios, care tratează numai probleme ginecologice serioase. Aștept sa vad cum blonda noastră videochatista oftează oripilată de societatea în care trăiește și care nu-i oferă, moka, nici vilă la Monaco, nici conturi în Dubai, nici vre-o mașină pricopsită, după care să se uite, prin Băneasa, gherțoii.

Melodia care-i da macarena lu’ Mirel din Turnu Magurele pune pe tavă o realitate crudă ca merele în aprilie. E despre discrepanța între ce și doresc fetele și ce le oferă băieții într-o societate violentă, în care la televizor, sau pe net, dai cu fruntea ochilor numai de violuri, crime, furturi, bagabonțeli politice, șmenuri și găinării. În acest context e greu să crezi că a fi normal poate fi un deziderat acceptabil. Cu toate stângăciile, mie melodia îmi place, pentru că este vie, ruptă din realitate precum scândura din bancă, și cui nu-i place să nu se uite. Cu promisiunea că va reveni calare pe subiect Gică Contra vă urează să aveți căpșuni cântătoare și balcoane din zahăr ars

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *